
De peste 1000 de anii jocul de poker a evoluat peste un spectru larg de civilizaţii. Câţiva atribuie originile jocului Dinastiei Sung din secolul 10 China, în timp ce alţii marchează începuturile sale cu un joc Persan numit "As Nas" datat în secolul al-16-lea. Pe parcursul istoriei sale, jocul a variat considerabil, cu toate acestea, conceptul de bază a strategiei psihologice şi valoarea numerică a cărţilor întotdeauna au persistat de-a lungul evoluţiei sale.
Versiunea de joc care este cea mai apropiată de forma sa contemporană este Poque, care datează din secolul al-17-lea Franţa. Jocul şi-a făcut drum peste Atlantic cu un grup de colonişti francezi care eventual au fondat oraşul New Orleans. De acolo, s-a răspândit de-a lungul râului Mississippi în timpul secolului al-18-lea şi a înflorit în Statele Unite în timpul secolului al-19-lea când ţara a început expansiunea spre vest. Din aceast motiv, istoria pokerului este frecvent asociată cu "Wild West"-ul American.
Iniţial, versiunea cea mai importantă a jocului a fost Stud Poker, dar alte versiuni s-au dezvolta şi au devenit populare, inclusiv: 5 Card Stud şi 7 Card Stud, Texas Hold'em, Omaha şi Omaha Hi-Low. Texas Hold'em şi-a început statutul său de cult în timpul anilor 1970 când a apărut ca joc principal în World Series of Poker. Astăzi este cel mai popular dintre toate şi este jucat regulatîn sălile principale de poker online, precum şi în cazinourile locale din întreaga lume.
Istoria pokerului nu ar mai fi fost la fel fără World Series of Poker, cel mai distins turneu competitiv al jocului de poker, atrăgând jucători profesionişti din întreaga lume. Johnny Moss a fost primul ca a câştigat titlul de Campion Mondial la Poker în 1970, când jocul a fost ţinut la Binion's Horseshoe. În 2003, Cazino Harrah a cumpărat drepturile de a deveni gazda exclusivă a acestui turneu, care este acum ţinut anual la Hotelul şi Cazinoul Rio. The World Series of Poker s-au extins dincolo de Las Vegas de-a lungul Statelor Unite şi la sfârşitul anului 2007 vor avea loc pentru prima oară World Series of Poker din Europa. Cu peste 100.000.000$ premii în bani şi cinzeci şi cinci de brăţări de aur, World Series of Poker a atins proporţi epice şi continuă să facă istorie.
Doyle Brunson: (AKA - Texas Dolly) Brunson a fost primul care a câştigat un milion de dolari într-un turneu de poker. Pe parcursul carierei sale profesionale, a colecţionat nouă brăţări WSOP. Brunson de asemenea a publicat una dintre cele mai imperioase cărţi de îndrumare pentru jocului de poker, numită Doyle Brunson's Super System.
Stu Ungar: (AKA - The Kid) Unul dintre copii minune a jocului, Stu Ungar şi-a câştigat reputaţia ca jucător campion la vârsta de 14 ani. Considerat un "talent înăscut", abilităţile sale de poker i-au adus cinci brăţări WSOP şi o estimare de peste 30.000.000$ de-a lungul carierei sale. Din păcate, cea mai mare parte din aceste câştiguri au fost irosiţi pe o dependenţă abuzivă de droguri, care au dus la moartea sa prematură la vârsta de 45 de ani.
Johnny Moss: (AKA - Grand Old Man) De tânăr, a fost angajat să monitorizeze jocuri la un salon local în oraşul său natal din Odessas, Texax, Moss a fost un jucător fanatic dar corect. Atât de mult încât a ameninţat că va împusca (răni) un bărbat când l-a prins că trage cu ochiul la cărţile lui în timpul unui joc. Moss a câştigat opt brăţări în 25 de evenimente WSOP consecutive la care a participat, între anii 1970 şi 1995.
Thomas Austin Preston, Jr. (AKA - Amarillo Slim) O persoană controversată atât la mesele de poker cât şi în afară, povestea vieţi lui Preston include aventuri remarcabile, un vorbăreţ notoriu cu o carieră moderată în show-business. A câştigat patru brăţări WSOP iar numele lui se găseşte în Poker Hall of Fame.
Benny Binion: (AKA - The Cowboy) Ca fondator al World Series of Poker, Binion a revoluţionat jocul şi a jucat un rol important în promovarea acestui joc. Viziunea sa deschisătoare de drumuri a propulsat Las Vegas-ul ca staţiune de jocurilor de noroc de clasă mondială şi este considerată ca fiind una dintre cele mai influente figuri din istoria oraşului.
Istoria pokerului cu siguranţă va continua iar vedetele de astăzi vor devenii legendele pokerului de mâine. Şi este foarte posibil ca peste un deceniu, vedetele Echipei Titan Sam Trickett şi Marvin Rettenmaier să facă istorie în jocul de poker.